GRADINA BOTANICA LA TECHIRGHIOL
În urma unui proiect cu fonduri europene, în luna martie 2014 v-a incepe construcţia unei grădini botanice în Techirghiol, chiar pe malul lacului. Grădina va avea o suprafaţă de 3 hectare şi circa 130 de specii de plante, alături de o sferă, cascadă, alei, un lac artificial, bănci, foişoare şi altele.
Data finalizării proiectului este în decembrie 2014, astfel în primăvara următoare pe malul lacului vă veţi putea bucura de o promenadă superbă, lungă de 6 km, ce se întinde de la începutul oraşului dinspre Eforie Nord, până la lacul Zarguzon.
Pe o porţiune unde va fi construită grădină botanică, se află momentan o groapă de gunoi ce va dispărea după finalizarea proiectului, astfel atât turiştii cât şi cei din partea locului se vor putea bucura de o superbă plimbare pe faleza lacului.
Pentru a reda atmosfera de epocă a staţiunii Techirghiol, în construcţia grădinii botanice, vor fi folosite materiale specifice Dobrogei, cum ar fi calcar, lemn, piatră.
Valoarea proiectului este de 1,5 milioane de euro şi este realizat în cooperare cu Grădina Botanică din Balcic. Alţi parteneri la proiect sunt Universitatea Ovidius Constanţa, primăria Balcic, Universitatea Sofia şi Centrul Cultural Palatul Balcic.