

GHID TURISTIC AL STATIUNII COSTINESTI

Prezentare | Atractii. Unde iesim? | Poze | Opinii de calatorie turisti | Ghid de supravietuire | Oferte speciale de cazare | Cazare |
La numai 2 km in stanga soselei principale Constanta-Mangalia, Costinesti reprezinta pentru marea majoritate a tinerilor locul ideal al unei deconectari absolute de la ritmurile trepidante ale vietii moderne.
Plaja larga, bogatia de nedescris a florei si faunei submarine - reprezentand o permanenta tentatie pentru inotatorii nebunatici - campingul multicolor si vilele mici si cochete, situate la numai doi pasi de malul apei, toate acestea se inscriu armonios in ambianta naturala a locului, zambetul, gluma si veselia molipsitoare sunt intotdeauna prezentate de-a lungul plajei intinse sau seara pe ringurile de dans.
In fiecare serie, cateva mii de tineri fac sa explodeze bucuria varstei lor si numai Luna mai poate socoti cate declaratii de dragoste se fac pe seara.
Cand se gandeste la statiunea Costinesti fiecare este tentat sa o asocieze ideii de tinerete. Si asta pentru ca aici se infiinteaza de mai multi ani cunoscutele tabere de vacanta estivala ale studentilor si elevilor. Dar la Costinesti orice turist, indiferent de varsta, se poate bucura de darnicia soarelui si a marii la fel ca oriunde pe litoralul Marii Negre.
Concepte ce definesc statiunea Costinesti:
Costinesti, un CENTRU AL VACANTEI IN UNIVERSUL TINERETII.
Cand spunem Costinesti ne gandim la:
- SOARE
- MARE
- VACANTA
si multa, dar .. multa
- TINERETE
Viata aici este traita mai intens, mai trepidant, iar munca si buna organizare te intampina inca de la intrarea in statiune.
Tablitele cu maxime si proverbe vorbind despre omenie, munca si viata, aleile purtand pecetea cuvintelor abia soptite si a versurilor inca nerecitate, ambarcatiunile de pe lacul Costinesti, teatrul si discotecile in aer liber sunt elemente care creeaza un teritoriu de basm, un amfiteatru al odihnei si al vacantei.
Am ajuns la concluzia ca nu degeaba si-a castigat acest titlu de Statiunea Tineretului. Exista un farmec aparte de tinerete, pofta de viata si buna dispozitie.
Tarmul romanesc al Marii Negre ofera conditii favorabile pentru dezvoltarea turismului, insa, o astfel de activitate impune anumite standarde ale serviciilor oferite. In acest context, comuna Costinesti si statiunea cu acelasi nume se afla, in prezent, in plina dezvoltare si afirmare, existand conditii pentru a deveni cap de lista pentru atragerea turistilor.
Costinesti, invita scriitori sa se inspire in scrierile lor din viata tineretului!
Scurt istoric:
Din soseaua ce leaga Constanta de Mangalia, la km.28 se desprinde soseaua ce duce spre statiunea Costinesti si comuna cu acelasi nume, oprindu-se in tarmul care "este o imensa fasie de smarald".
Putini sunt aceia care cunosc faptul ca localitatea are o istorie la fel de indelungata ca Histria, Callatis si Tomis, care, create de greci in antichitate pe litoralul pontic, au pastrat pana astazi in ruinele lor urmele unei stravechi civilizatii greco-romane infloritoare. Costinestiul se integreaza culturii Gumelnita, ceramica descoperita distingandu-se "printr-o ornamentare deosebita, fie in tehnica grafitului, fie in asa numita pictura cruda, facuta dupa ardere".
Inca din timpuri legendare, grecii antici au ajuns pana la tarmul Pontului Euxin, hotarand sa intemeieze aici colonii care de-a lungul secolelor au rezistat valurilor marii si vicisitudinilor istoriei. Fiind situata in apropierea marii, la adapostul unui larg golf, zona a fost favorabila asezarii comunitatilor omenesti din preistorie. Pe malul lacului Costinesti au fost semnalate si urme de locuire din perioada neo-eneolitica. S-au descoperit vase lucrate dintr-o pasta semifina, decorate cu siruri de impunsaturi, caneluri, piatra - toate atribuite culturii Hamangia.
Perioada greco-romana (Parthenopolis)
Conform unei traditii antice, numele grecesc originar al Marii Negre a fost "Pontos Axeinos (pont neospitalier), atata vreme cat furtunile naprasnice si curentii inselatori il infricosau pe orice navigator care se aventura sa depaseasca Bosforul".
Dupa ce grecii s-au instalat in aceasta regiune, Pontul a devenit "ospitalier" (Euxinos). Majoritatea coloniilor grecesti (Tomis, Callatis, Histria), de pe coastele Marii Negre au fost intemeiate in secolele VII-VI a.Hr. Pe de alta parte "se cunosc in teritoriul callatian, mai multe asezari nefortificate, agrare prin excelenta", unele dintre ele putand fi, eventual, apropiatede de cateva din toponimele: Tuzla, Costinesti, Manastirea Schitu, 2 Mai.
Situata la aproximativ 30 km la sud de veche cetate greceasca Tomis si la 20 km spre nord de Callatis, localitatea Costinesti, infiintata in antichitate cu numele de Parthenopolis, face astazi parte din salba de statiuni presarate ca niste margaritare pe litoralul romanesc al Marii Negre.