TURISMUL ESTE IN PLIN AVANT
Jurnalistii postului de televiziune francez La Chaine Info (LCI), detinut de grupul media TF1, afirma faptul ca turismul este un domeniu aflat in plin avant in Romania.
Peste 2 milioane de turisti straini au vizitat anul trecut Romania. Pentru a atrage un public mai larg decat fanii lui Dracula, statul roman face investitii masive. In timp ce bisericile din secolul al XIX-lea isi regasesc fatadele si culorile de altadata, hotelurile darapanate din perioada comunista sunt in prezent renovate. Trebuie specificat si faptul ca acest sector de activitate este impulsionat de o scadere importanta a TVA-ului.
Jurnalistii francezi afirma despre Castelul Bran, supranumit si “Castelul lui Dracula”, ca se afla in mijlocul padurilor Transilvaniei si este asaltat de mii de turisti zilnic. Legenda lui Dracula fiind cea mai buna reclama pentru castel.
Francezii lauda peisajele pitoresti din Romania, afirmand despre Sibiu ca fiind unul dintre cele mai reprezentative orase din Romania, atat din punct de vedere turistic, cultural dar si economic, fapt datorat desemnarii orasului ca fiind Capitala Europeana a Culturii in anul 2007, iar de atunci, numarul vizitatorilor a explodat. In Sibiu exista in prezent peste 3.000 de locuri de cazare, iar in imprejurimi, in localitatile invecinate, alte cateva zeci de mii. Prin comparatie, in urma cu cativa ani in Sibiu existau doar patru hoteluri.
Romania este una dintre cele mai ieftine destinatii de vacanta din Europa si a inceput sa devina competitiva in fata vecinilor ei, Ungaria si Bulgaria, iar numarul turistilor care au vizitat aceasta tara a crescut spectaculos, ajungand in 2015 la peste 2 milioane de persoane, au adaugat jurnalistii francezi.
Reportajul ”Roumanie: Le tourisme en pleine essor” (”Romania: Turismul, in plin avant”) a fost difuzat duminica, in jurnalul televizat de weekend (”JT WE”) si prezentat de Audrey Crespo-Mara pe postul TF1.

Litoralul Romanesc

Litoralul Bulgaresc














