Constanţa (în turcă Kustendji sau Köstence) este cel mai vechi oraş locuit din România. Este un important municipiu şi un centru cultural, economic şi social de referinţă.

Constanta, emblema al litoralului romanesc, cel mai important port al tarii, al Marii Negre, si unul dintre cele mai importante din Europa, a intrat in istorie in urma cu doua milenii si jumatate; de-a lungul existentei sale, a avut o evolutie neintrerupta, ajungand in zilele noastre o metropola moderna.

Din punct de vedere al numărului de locuitori este posibil ca două mari centre universitare ale ţării să-l depăşească datorită numărului mare de studenţi flotanţi (în 2007), dar din punct de vedere al numărului de locuitori stabilit la 1 ianuarie 2006 se afla pe locul doi.

Este cel mai mare port din bazinul Mării Negre şi al patrulea din Europa, cu perspectiva de a deveni al doilea ca mărime, după Rotterdam.

Constanţa este capitala judeţului Constanţa, cel mai mare oraş din întreaga Dobroge şi din Regiunea de dezvoltare Sud-Est.

Scurt ISTORIC: 

Constanţa a fost fondata sub numele de Tomis, în urma colonizării greceşti a Pontului Euxin de către colonişti greci din Milet în secolele VII-V î.Hr. Tomis („locul tăierii”) este o referinţă la legenda lui Iason şi a navei Argo: Iason îl luase ostatic pe fiul regelui Colhidei (Georgia de azi) şi fugărit fiind de acesta, poposi în peninsulă, ucise baiatul şi răspândi bucăţile ca să-l întârzie pe rege, ce trebui să le caute şi să le adune pentru funeralii. 

In perioada secolelor VIII - VI i.Hr., cand grecii din Milet incep sa-si indrepte privirile catre teritoriul dintre Dunare si mare, acest spatiu este locuit de populatia traco-getica purtatoare a unei culturi proprii, cu o economie capabila sa dezvolte legaturi comerciale cu alte populatii. In aceste conditii, grecii milesieni se aseaza alaturi de populatia autohtona cu care desvolta relatii comerciale intense si vor fi asimilati in timp de acestia.

Datele arheologice atesta aparitia cetatii Tomis in secolul VI i.Hr, cu o populatie greco-getica, suprapusa pe locul unei asezari getice anterioare. Cetatea era amplasata pe promontoriul peninsulei Constanta, loc usor de aparat si care oferea adapost corabiilor care intrau in port. In primele trei secole de existenta, Tomisul a functionat ca un simplu emporion (mica asezare comerciala de tranzit, prin care se realizau schimburile intre noii veniti si bastinasi), care nu avea un guvernamant propriu, ca celelalte orase-stat, ci depindea de Milet sau, uneori, din cetatile puternice din apropiere. Cetatea nu s-a dezvoltat in aceasta perioada, desi a aparut imediat dupa Histria, probabil datorita concurentei vecinelor sale, Histria si Callatis, care au devenit polisuri imediat dupa intemeierea lor. Nu exista nici izvoare literare care sa pomeneasca de Tomis in aceste trei secole. Singurele dovezi care atesta existenta si dezvoltarea cetatii in acest timp sunt urmele materiale de locuire in peninsula, intre faleza Cazinoului si Piata Ovidiu si cele mai vechi morminte cunoscute la Tomis, datand din secolul IV-lea i.Hr.

Dezvoltarea Tomisului va incepe in secolul III i.Hr., datorita in primul rand intensificarii legaturilor dintre Dunare si mare pe Valea Carasu, in urma intemeierii cetatii Axiopolis, langa Cernavoda (Axiopolis-Tomis fiind cel mai scurt drum intre Dunare si mare), innisiparii portului Histria (330 i.Hr.), dar si participarii sale, alaturi de Bizant, la razboiul intre acesta si polisurilor grecesti de la tamul marii, Callatis si Histria, razboi care a avut loc in anul 250 i.Hr. si care a fost castigat de Bizant, ducand la slabirea puternica a Callatisului. Dupa istoricul grec Memmon, in anul 260 i.Hr., Tomisul era inca un emporion, dar acesta urmeaza sa devina polis in timp foarte scurt.

Dupa anul 250 i.Hr., Tomisul incepe sa se dezvolte rapid, acest lucru fiind demonstrat de aparitia primelor emisiuni monetare tomitane si de intensificarea importului din multe centre ale lumii elenistice. Incepe sa creasca populatia cetatii, se dezvolta foarte mult relatiile comerciale, sunt inaltate cladiri pentru institutiile politice si administrative, se ridica lacasuri si temple pentru zeitatile vremii (Zeus, Apolo, Hermes, Poseidon, Dionysos, Dioscurii, ca zeitati grecesti, dar si zeitatilorlocale, printre care cel mai cunoscut este Cavalerul trac). Acum incep sa apara monumente deosebite (din secolul II i.Hr. dateaza cele mai vechi basoreliefuri descoperite la Tomis)

Incepand din secolul II i.Hr. dupa formarea provinciei Macedonia (148 i.Hr.) romanii incep sa isi faca si ei simtita prezenta in Dobrogea, intai in zona litorala, apoi si in interiorul sau. Ei vor fi prezenti aici permanent pana la caderea Imperiului Roman, in secolul VII d.Hr.

Pentru Tomis insa, perioada romana este perioada cea mai infloritoare a existentei sale antice. In perioada de inceput a stapanirii romane la Tomis, soseste in cetate si marele poet latin exilat din motive presupuse doar, Publius Ovidius Naso. Nascut la Sulmona, la 150 km distanta de Roma, poetul este exilat printr-un edict imperial emis de Augustus, in decembrie anul 8 d.Hr. si obligat sa isi petreaca restul zilelor pe malul Pontului Euxin, intr-una dintre cele mai indepartate cetati, in cetatea  Tomisului, necuprinsa inca, la acea data, in nici o provincie romana. La Tomis ajunge in anul 9 d.Hr. in urma unui drum lung si anevoios, parcurs in cea mai mare parte pe mare, la vreme de iarna, cand era cunoscuta violenta furtunilor din Marea Neagra. In cei 9 ani de exil, Ovidius incearca de nenumarate ori sa obtina iertarea imparatului, intai pe langa Augustus, apoi dupa moartea acestuia, in anul 14 d.Hr. pe langa Tiberius, dar fara succes. Resemnat, in cele din urma renunta sa mai ceara indurare si incepe sa se obisnuiasca cu populatia getogreaca, populatie care, de altfel il primise pe Ovidius, aici cu foarte mare caldura si il asezase la loc de cinste intre cetatenii orasului. Spre sfarsitul vietii sale, ajunge sa ii cunoasca foarte bine pe geti si sa le invete si limba. Se pare ca poetul ar fi scris si un poem in limba getilor, din pacate pierdut. Singura lui mangaiere in lungii ani de exil pe meleaguri tomitane a fost poezia, pentru acesti ani fiind caracteristice opere ca: Tristia, Epistulae ex Ponto (definitorii pentru aceasta perioada). Poetul moare in anul 17 d. Hr. la varsta de 60 de ani, dupa 9 ani lungi de exil, cu tristetea si disperarea in suflet, iar osemintele acestuia vor ramane sa se amestece cu cele ale stramosilor nostri getodaci.

In perioada in care Ovidius este gazduit la Tomis, cetatea era inca mica, fiind aparata de o garda civica compusa din doar 40 de membri, toti locuitorii cetatii participand la apararea ei. Chiar si Ovidius a participat de cateva ori la apararea cetatii..

Incepand de la jumatatea primului secol insa, avem de-a face cu cea mai lunga perioada de liniste din istoria Tomisului, perioada in care pacea nu a fost tulburata de cei de peste Dunare. Este vorba de perioada cuprinsa de maxima inflorire a cetatii, asa cum nu a mai cunoscut nici o alta cetate din Pontul Stang. Orasul se extinde spre nord si nord-vest, peste zona lasata inainte pentru morti, se inalta un alt zid de aparare, se ridica multe cladiri impunatoare, multe dintre ele din marmura adusa din Grecia, se extinde foarte mult portul, pentru a deveni mai incapator.

Dominatia Severilor este ultima perioada de liniste din istoria Tomisului. Spre mijlocul secolului III d.Hr. pacea este din ce in ce mai des tulburata de incursiunile carpogotilor de la nord de Dunare. In aceasta perioada incep lucrarile de refacere a zidului de aparare, din care se pastreaza o portiune intinsa in lungul bulevardului Ferdinand.

Pe langa ravagiile din afara zidurilor, a avut de suferit si in interior, unde unele cartiere au fost mistuite de incendiile provocate de proiectilele cu calti aprinsi ale dusmanilor.

In anul 284, linistea este redusa in imperiu de imparatul Dicletian, care declara Dobrogea provincie romana sub numele de Scynthia Minor, cu capitala la Tomis. Tomisul pierde statutul de metropola a oraselor vest-pontice, pentru ca acesta federatie este destramata prin pierderea autonomiei fiecarui oras, dar de la sfarsitul secolului al III-lea, in urma obtinerii statutului de capitala, au loc ample lucrari edilitare de recontructie a vechiului oras. Urmeaza o perioada de cateva secole de prosperitate. Aceasta este evidentiata prin ridicarea, la inceputul secolului IV a numeroase cladiri monumentale, care imbraca tarmurile vechiului oras pe lungime de 400-500 m.

La inceputul secolului al IV-lea, in timpul domniei lui Constantin cel Mare este construit cunoscutul Edificiu roman cu mozaic, edificiu din care, in prezent, partea care se pastreaza din mozaic este aparata de o constructie moderna. Este unul dintre exemplele care ne spun ca, in vremea imparatului Constantin cel Mare si a urmasilor sai, Tomisul a cunoscut o noua perioada de dezvoltare. In aceasta perioada se dezvolta si un nou cartier numit "Constantiana", probabil dupa una dintre fiicele imparatului (Flavia Maxima Constantia), nume sub care va fi cunoscut orasul mai tarziu si de la care deriva si denumirea actuala de Constanta. 

Perioada secolelor IV - VII d.Hr. este cunoscuta atat prin dezvoltarea infloritoare a orasului, cat si prin faptul ca Tomisul a cunoscut crestinismul inca de la inceputul sau. Este infiintat "Episcopatul de la Tomis", ceea ce atesta existenta unei comunitati crestine bine dezvoltata. Primul episcop de Tomis a fost Evanghelicus.

Incepand din secolul VI, incep sa isi faca simtita prezenta si popoarele nomade. Chiar daca cetatile pontice rezista timp indelungat atacurilor barbare, ele vor suferi pierderi si distrugeri insemnate, care vor duce in final la prabusirea lor. 

In jurul anului 680 d.Hr., o data cu imperiul bizantin, se pare ca isi are sfarsitul si cetatea Tomisului, cetate care rezistase in fata urgiilor vremii timp de peste noua secole.

Viata Tomisului a pulsat in continuare, constituind legatura istorica intre cetatea romano-bizantina din secolul VII si orasul portuar bizantino-genovez din secolul X d.Hr. Orasul formeaza de altefl un obiectiv important al disputelor militare dintre bizantini si rusii kieveni. Energicul imparat Ioan Tzimiskes reuseste sa reactiveze unele orase de pe tarmul marii, intre care si Constantiana. Pe litoral se amplifica activitatea navigatorilor bizantini si apoi cu mai multa vigoare, cea a genovezilor, care dau un nou avant al oraselor, Constantiana fiind unul dintre principalele beneficiare.

In secolelor XII - XIII, in imediata apropiere a ruinelor Tomisului, isi face din nou cunoscuta prezenta o asezare mica, numita Contantia sau Cunstantza. In secolele XIV - XV, pe aici incep sa treaca, spre Constantinopol si Venetia, bogatiile din Tara Romaneasca, portul recapatandu-si viata sub infuenta navigatorilor genovezi si venetieni.

Incepand din secolul XV regiune si implicit localitatea, intra sub stapanire otomana.

La mijlocul secolului XVII, regiunea este strabatuta de unul dintre calatorii arabi recunoscuti ai vremii, Evlia Celebi, care scrie despre Constanta astfel: " este un oras care are pana la 150 de case acoperite cu olane sau cu scanduri, o geamie, un han, cateva pravalii si 40-50 de magazii mari asezate langa port". 

Stirile despre acest port si oras din epoca feudala sunt rare. Geografii il retin doar ca pe un sat asezat la mare. In anul 1457, in portulanul spaniol al lui Domingo apare cu numele de Constantza, iar in geografia lui Mercatore cu cel de Tomi. Harta lui Sutter de la inceputul secolului XVIII si "Harta Marii Negre" a lui Taitoout de Maligni (1830) consemneaza numele actual, Constanta.

Oasul incepe sa se dezvolte din nou abia dupa Razboiul Crimeei (1853 - 1856), datorita pozitiei sale favorabile, cel mai aproape de Dunare.

Linia ferata Constanta - Cernavoda va fi terminata in 1860 iar gara Constanta este inaugurata cu doi ani mai tarziu, in 1862.

Revenirea Dobrogei  la Romania, in 1878, reda Constantei rolul de poarta maritima a tarii. Constanta devine "poarta principala a Romaniei spre apele lumii" si se vor face toate eforturile pentru reconstructia si modernozarea orasului.

Constructia podului de cale ferata peste Dunare, la Cernavoda, este urmata de lucrarile de refacere a portului Constanta, sub conducerea lui Anghel Saligny.

Inceput in anul 1896, portul este gata, in linii generale, in 1909. Constanta devine unul dintre cele mai mari porturi europene. 

Oasul, centrul unui judet, inregistreaza o mare dezvoltare economica si demografica. Pe plan economic si edilitar, cunoaste doua mari etape de dezvoltare, despartite intre ele de primul razboi mondial, ce a avut efecte grave asupra orasului. In timpul razboiului a fost distrusa o mare parte a fondului edilitar si au fost pierdute pentru totdeauna valori arheologice, numismatice, carti rare, documente, opere de arta. Pana la al doilea razboi mondial, orasul se va dezvolta continuu, prin eforturile locuitorilor si ale statului. Ca urmare a dezvoltarii economice, creste si populatia orasului, ajungand pana la 70 000 de locuitori in 1940. In aceasta perioada, Constanta este numita "metropola Dobrogei", fiind tot ceea ce avea mai frumos regiunea. Tot in aceasta perioada, incep sa se stranga primele piese pentru Muzeul de Arheologice, din santierul portului, care apartinea statului si foarte putine din santierele particulare din oras.

Dupa razboi, portul se imbogateste sub aspectul inzestrarii tehnice, apar intreprinderi industriale importante, iar pe plan edilitar se fac pasi mari.

In viata politica, se remarca clasa muncitoare, prin variatele forme de protest ale muncitorilor portuari, din industrie si mestesugari.

In noiembrie 1944, prin vointa poporului, a fost instalat pentru prima oara in istoria orasului, un primar democrat.

Dupa al doilea razboi mondial, Cosntanta capata o importanta si mai mare, mai ales datorita amplasarii sale pe tarmul marii si el continua sa se dezvolte intr-un ritm foarte alert.

In mai putin de un secol, dupa 1878, peste ruinele anticului Tomis se ridica un oras modern, Constanta de astazi, care se prezinta ca un municipiu puternic, unul dintre cele mai mari orase ale tarii, cu o economie axata pe activitatile portuare si cele din domeniul constructiilor si reparatiilor de nave, dar si cu o importanta vocatie turistica si culturala.

Dupa revolutia din 1989, orasul Constanta cunoaste o noua perioada de dezvoltare accentuata, manifestata prin numeroasele constructii moderne care se ridica acum pe tot cuprinsul orasului, dar si prin activitatea economica, comerciala, balneoclimaterica, culturala, portuara, deosebit de intense.